Friday 27 June 2014

Hoțul de ora 3. Dimineața.


Într-o casă din București, pe când orele fugeau de la 3 spre 4 dimineața, sună telefonul fix. Doamna casei țâșni buimacă din pat și alergă spre sursa de zgomot care-i curmase visul în care galopa călare pe un armăsar alb.
- Alo?
- Alo? Bună ziua! Familia Petrescu?
După ce aruncă o privire pe fereastră, fără să o mai ia înapoi, doamna răspunse:
- Care zi, domnule? Că e beznă afară!

- Doamnă, să știți că suntem de la poliție și nu ne arde de glume! Agent de poliție Costiniu Viorel sunt. Familia Petrescu?
- Nici mie nu-mi arde, tocmai fabricam un vis frumos și m-ați trezit! Da, aici e familia Petrescu!
- Doamnă, lăsați visul un pic și ieșiți afară că noi vă așteptăm la poartă. Suntem cu mașina poliției.

Doamna deschise ușa de la intrare, ieși în prag și se uită către poartă. Nimeni.
- Nu e nimeni la poarta mea, sunteți în altă parte.
- Doamnă, vă rog să nu vă jucați cu noi, c-aveți un hoț în curte!
- Păi și de ce mă puneți dom’ne să ies afară? Să-i dau o cafea? strigă doamna Petrescu, în timp ce rupea ușa ca să ajungă înapoi în casă.

După ce se încuie bine pe dinăuntru, alergă pe la toate ferestrele și iscodi curtea. Nu părea să fie nimic suspect. Între timp conversația la telefon curgea armonios:
- Domnilor, nu sunteți sănătoși la cap, mă scoateți din casă pentru a-mi spune că am un hoț în curte? Nici măcar nu sunteți la poarta mea.
- Doamnă, nu sunteți familia Petrescu? Nu locuiți în strada Panselei la nr. 5G?
- Ba da!
- Atunci suntem la poarta dumneavoastră.

- Eu nu văd pe nimeni la poarta mea!
- Nu se poate doamnă, doar ne-ați confirmat adresa și numele.
- Așa e! Hai să facem altfel: spune-ți-mi ce vedeți în curte!
- Giculeee, zi, mă, ce se vede în curte? strigă agentul Costiniu.

- Mașini, băă, multe mașini, se auzi Gicu.
- Mașini, doamnă, ați auzit?
- Păi, eu am o mașină. Decât! Prin urmare, nu sunteți la poarta mea. Ia aprindeți girofarul, poate așa vă reperez în teritoriu.

- Gata doamnă. Am aprins. Acu’ ne vedeți?
- Da, sunteți la poarta service-lui auto. De-aia vedeți multe mașini.
Se aude prin telefon:
- Giculeee, uită-te mai bine și zi-mi ce număr scrie pe poarta aia?
- 5 C sau G, nu sunt sigur, că-i noapte.
- Luminează, bă, cu lanterna aia, da-ți-aș cu ea-n capu’ ăla sec! strigă regulamentar agentul Costiniu.

Gicu descoperi abia acum că obiectul de atârna de el și-l încurca mereu în operațiunile de urmărire, îi era și de folos. Scoase lanterna cu un gest de spadasin și lumină spre poartă.
- Aha! E 5C! zise Gicu.
- Doamnă, mai sunteți, ați auzit? E 5C! Ne cerem scuze că nu suntem la poarta dumneavoastră.

Dar doamna Petrescu era deja înapoi în pat, unde-și continua visul, cel cu armăsarul alb, din care fusese smulsă atât de brutal…

Morala: chiar și atunci când nu ne veghează, poliția e vigilentă.

Fotografia a fost luata de aici.

Wednesday 5 March 2014

Nu toți purtătorii de penis sunt bărbați

Ador femeile independente, care știu ce vor și merg neclintite pe drumul lor. De câte ori ai auzit acest clișeu? Femeia-bărbat, ce ia taurul de coarne și rupe norii cu el, a devenit un ideal în societate. Uitându-mă în jur, mă întreb câte femei sunt într-adevar așa, câte poartă o mască și câte sunt fericite din ambele categorii.

Să fim serioși, în adâncul lor femeile vor să se simtă femei. Oricât de puternice și ambițioase ar fi, ele au nevoie să se simtă protejate și iubite. Sigur, se vor descurca în tot felul de situații și vor depăși obstacole, dar au nevoie și de mângâiere și de completare sufletească. Au nevoie să simtă că bărbatul de alături nu e doar un maimuțoi de serviciu, este omul pe care se pot baza.

Dacă te-ai născut bărbat, fă în așa fel încât partenera ta să se simtă femeie. Cum să faci asta? Asigură-te mai întâi că între tine și ea este iubire și nu un surogat. Fraze de genul „ Te iubesc pentru că... și pentru că...”nu au ce să caute între doi oameni care se iubesc. Când iubești un om, îl iubești cu totul și întru totul, nu pe categorii.

Dacă am stabilit că e vorba de iubire, treci la pasul următor, câștigă-i încrederea și ajut-o să-și dea masca jos, cel puțin în prezența ta. Aici atitudinea ta contează. Dacă ea ți se arată în esența ei, nu trata această înfățișare ca pe o slăbiciune, pe care s-o ataci atunci când ceva nu-ți convine. Rămâi scutul ei până la capăt.

Fii manierat. O femeie vrea să fie mândră de omul de lângă ea. Nu mă refer la tipul și numărul de diplome, ci la felul în care el o face să se simtă când merg braț la braț, de exemplu, sau când îi dechide o ușă, când îi ține haina să se îmbrace. Sunt gesturi mici cu efecte mari.

Comunică eficient cu ea. Nu-i spune ce vrei tu să auzi, ci spune-i ce are ea nevoie să audă. Află-i nevoile și frământările și dă-i (măcar) impresia că ești alături de ea. De cele mai multe ori, femeia nu-ți povestește problemele ei ca să-i dai soluții și apoi să o cerți că nu te ascultă. Uneori are nevoie doar să o asculți și s-o ții în brațe. E atât de simplu. Ceea ce tu îi oferi nu e neapărat ceea ce are nevoie. Reciproca este la fel de valabilă. Așa că nu-ți da cu căramida în piept, pentru că te păcălești. Comunică în același limbaj cu ea, învață-l pe al ei, învaț-o pe al tău.

Nu fă pe durul, că nu-i bine. Fii ferm, dacă este nevoie, dar lasă teatrul pentru scenele dedicate. Dacă te pasionează actoria, înscrie-te la un curs și manifestă-ți acolo talentul, nu acasă și, mai ales, nu în public.

Am văzut bărbați care-și agresează femeile fizic sau verbal și mi se pare o dovadă de slăbiciune. Nu fac altceva decât să-și exteriorizeze temerile. Pentru femeile acelea ei nu vor fi niciodată bărbați, mă refer la cele care au toți neuronii pe-acasă.

Fii încrezător în tine. Fă-ți lecțiile și află cine ești și ce vrei de la viață. Construiește-ți un sistem solid de valori și repectă-le cu sfințenie. Respectă-te. Fii autentic. Îmbogățește-ți cunoștințele și abilitățile. Implică-te, nu sta ca un molâu. Lucrurile astea vor transpărea din tine tot timpul, indiferent de ceea ce vei face.

Mută-ți gândirea din pantaloni în cap și în suflet, măcar din când în când. Nu fii doar un simplu deținător de penis. Iubește cu sufletul, respectă cu mintea și implică-te cu totul.

Fii bărbatul femeii din viața ta.

Fii Mărțișorul pe care și l-a dorit toată viața.


Sursa foto aici.

Thursday 27 February 2014

De-a „karmascunselea”

M-am născut într-o zi frumoasă de toamnă. Era ceață și frig. Mi-a plăcut așa de tare, încât am vrut să mă întorc înapoi, unde era cald și bine. Nu m-au lăsat. Mai târziu aveam să aflu că mă aștepta o karmă de stins în viața asta, așa că, deși m-au trimis și alții de-a lungul vremii la origini, cale de întors nu a fost.

Așadar, am mers înainte prin gropile destinului, rebelă și răzvrătită, până într-o zi când mi-am zis „Vreau înapoi la Dumnezeu!”.

Și L-am găsit. De fapt, a fost mereu cu mine, dar cum era să-L aud dacă eram prea ocupată să-L cert? Câtă răbdare și iubire I-au trebuit să mă ocrotească tot timpul, iar eu nu vedeam.

Mă gândeam odată la unul dintre îndemnele lui Iisus, anume că dacă cineva îți dă o palmă, întoarce și celălalt obraz. Cum adică? În cel mai bun caz plec și-l las în pace, dar să întorc și celălalt obraz? Eu, cea care venisem pe lume ca să-i răzbun nedreptățile, aveam în minte prototipul conviețuirii perfecte. Îmi dai o palmă, îți dau și eu înapoi două, ca să nu mai îndrăznești vreodată să-mi calci teritoriul, neinvitat. Mă lași în pace, te las să trăiești, cam așa suna raționamentul meu. Părea perfect echilibrat. Îți sună ceva cunoscut până aici?

Am învățat pe propria-mi piele că înțelesul e mult mai profund. Nu poate să te rănească nimic din ceea ce nu-ți asumi, dacă nu rezonezi pe acel nivel. Dacă te rănește, însă, atunci înseamnă că în interiorul tău ceva nu e rezolvat pe acel palier și trebuie să întorci obrazul până când înțelegi fenomenul și-l depășești. Dacă vei fugi sau vei ridica și tu mâna, problemele vor rămâne tot nerezolvate și te vei împotmoli în mlaștina neputinței, până când o altă palmă primită îți va da o nouă șansă.

Când năvălesc pe capul tău, karmele astea îți încurcă toate visurile și planurile. Dacă nu te prinzi la timp, îți pot încurca întreaga viață, ba mai mult, te urmează și în viețile viitoare, până când ai curajul să le accepți și să le rezolvi. Jocul acesta merge înainte, fără aprobarea ta, așa că mai bine îi înveți regulile.

Nu te uita cu invidie în viețile altora, care par să fie mai fericiți, pentru că au și ei jocul lor de jucat. Nu-i invidia nici pe cei care sunt într-adevăr fericiți. Ei doar s-au trezit mai devreme și au început să aplice regulile jocului.

Da, știu, când drumul ți-a fost atâta vreme plin cu gropi, multe dintre ele săpate de alții, nu mai ai habar să mergi pe un drum neted. Ai căpătat un mers așa de stâlcit, încât ai vrea să iei o cazma și să faci alte gropi, la rându-ți. Lasă cazmaua și privește înainte cu încredere. Vei învăța să le ocolești, să mergi normal, vei învăța din nou să iubești și să te bucuri de tot ce-i frumos și bun.

În concluzie, nu mai săpa gropi!

Nici ție, nici altora.





Fotografiile au fost luate de aici și de aici.




Sunday 23 February 2014

Cuvântul miere și cuvântul fiere


Adesea atingem viețile oamenilor din jurul nostru, dar cât de conștienți suntem de acest lucru? Un gest mic, o privire, o vorbă, o simplă atingere, o îmbrățișare, un dar, un cuvânt scris ori o mângâiere la momentul potrivit poate răsturna o situație, crea o senzație ori schimba o viață, uneori. Ai numărat vreodată persoanele care au avut impact în viața ta? Ai fost conștient de amprenta, pe care tu ai lăsat-o în viața cuiva, fie că a fost negativă, fie că a fost pozitivă? Când ai lăsat pe cineva să treacă înaintea ta în trafic, de exemplu? I-ai zis vreo două vorbe „rupte din Rai” sau i-ai privit manevra senin și împăcat?

Câte cuvinte ai aruncat din întâmplare sau din furie, pe care apoi nu ai știut cum să le retragi? Odată aruncate în eter, rămân și produc efecte, uneori fără să știi, dar de cele mai multe ori vin înapoi ca un bumerang și te lovesc înzecit. E ca atunci când dai cu bățul în baltă și ai senzația că te-ai răcorit, dar când te uiți în oglindă ești stropit din cap și până în picioare. Atunci îți dai seama că „răcoreala” ta a lăsat urme și că mai bine foloseai bățul pe post de sprijin în timp ce priveai balta.

Mă întreb care din ele lovește mai rău: vorba sau palma?

În altă ordine de idei, dacă acel cuvânt pe care ai vrea să-l spui, îl înghiți din motive de politețe sau pentru că îți impun circumstanțele, te roade până la epuizare. Îl păstrezi și-l repeți în minte obsesiv până când, într-o bună zi, îl scapi cuiva care nu-l merită.

Îmi amintesc de ,„Cuiele” lui Pop Simion. Dacă ai bătut un cui, chiar de-l scoți cu un „iartă-mă” ori cu o faptă bună, tot rămâne gaura. Când, cum și ce cuvinte folosim astfel încât să nu ne afecteze nici pe noi, dar nici pe ceilalți? Unde este echilibrul în care să te simți confortabil?

Nu degeaba ne-o fi dat Dumnezeu două urechi și doar o gură. Întreabă și ascultă înainte de toate. Dacă totuși ai ceva de spus, spune ceva frumos sau ceva care să ajute. Bucuria celui care te-a ascultat e mare, dar mai mare va fi bucuria ta, nevăzută și neștiută de nimeni, pentru că ai atins un suflet.

Și încă ceva: nu te lăuda cu asta. Dacă poți să ajuți, fă-o în tăcere, deschide gura numai dacă îi îndemni și pe alții să vină în ajutor.

Dacă nu te poți abține din a biciui cu vorba, nu te strădui, îți faci rău, iar în situațiile de stres tot o scapi . Dacă vrei totuși să-ți depășești nivelul, fă-o prin devenire treptată, prin înțelegere. Nu te purta ca o lămâie vopsită în portocaliu, întrucât mai devreme sau mai târziu sucul din tine va arăta ceea ce ești: o acritură.

Fii bun, bagă niște miere pe conducte, apoi pune de-o limonadă. Va veni și timpul când îi vei prinde gustul.

Te aștept și eu cu una!



Fotografiile au fost luate de aici si se aici

Thursday 20 February 2014

Învățământul, această durere în suflet, dar și în dos

Într-o vreme, în care România abia se trezea din hibernarea comunistă, am fost şi eu învăţătoare. Atunci am ales cu drag drumul străbătut de părinţii mei, bunicul, ba chiar şi sora mea cu doar câţiva ani înainte. Eram tare mândră să calc pe urmele lor, dar, mai ales, eram bucuroasă şi nerăbdătoare să le dăruiesc copiilor tot ceea ce acumulasem până atunci: cunoştinţe, abilităţi, pasiune pentru carte, pentru viaţă, pentru frumos.

Nu voi uita niciodată emoţia trăită în prima zi de şcoală, când o simplă listă de nume s-a transformat într-o mână de suflete gingaşe. Curiozitatea și bucuria de a-i descoperi pe fiecare în parte erau atât de mari încât abia îmi mai puteam ține picioarele pe pământ. Erau micuţi și ușor speriaţi, dar totuşi conştienţi că avea loc o mare schimbare în viaţa lor. Părinţii, însă, erau și mai speriaţi. Copiii lor împliniseră vârsta de şcoală, aveau uniforme, ghiozdănele şi veniseră cu ei să pășească într-un alt necunoscut, chiar de acolo, din curtea şcolii. Căutau cu privirea să descopere cine le va fi dascăl copiilor.

Ne-am găsit atunci. Şoc total! S-au speriat, dar, slavă Cerului, nu toţi. Eram prea tânără în ochii lor. Anii de practică și sutele de ore petrecute în clasele în care preda mama mea m-au ajutat atunci să le câștig încrederea și să depăşim momentul. Curând, copiii aveau să se apropie de mine şi să formăm un altfel de familie.

Am petrecut 4 ani frumoşi împreună. Erau ca şi copiii mei, aşa dragi îmi erau. Încă îmi mai sunt. Am râs şi am plâns cu ei, am fost serioşi, am și fost neserioși, ne-am jucat, am crescut, am învaţat, am visat. Acum sunt mari, unii dintre ei devenind părinţi. Pe câţiva i-am regăsit recent pe Facebook și ne-am bucurat tare mult. Are și rețeaua părțile ei frumoase.

Meseria de dascăl a fost și este una dintre cele mai frumoase. Cu toţii le datorăm învăţătorilor și profesorilor noştri ceea ce suntem astăzi, fie că e de bine sau de rău. Mă doare, însă, că respectul pentru această meserie s-a pierdut. De ce? E o întrebare care mă framântă încă din vremea când eram în sistem. Dascălii și-au pierdut respectul şi identitatea. Ceea ce nu a reuşit regimul comunist, a reuşit regimul „posterior”. Nu ştiu dacă din prostie sau cu bună ştiinţă. Cert este că le-a ieşit. Cultura a devenit un lucru desuet sau un paravan pentru mojici, ca să intre în „lumea bună”, inteligenţa nu prea se caută, deoarece jenează sistemele și devine incomodă. Bunul simţ nu mai primește nici o şansă, iar cine-l mai are, îl ţine ascuns şi-l scoate doar în condiţii de siguranţă.

Credinţă? Patriotism? Principii? Rarități! Ce să faci cu ele, de vreme ce nu mai sunt parte din regulile jocului?

M-am retras. Am renunţat la postul meu de învăţătoare, pentru care luptasem să fiu titulară, deoarece sistemul dădea semne de boalâ încă de atunci. Niciodată nu ştiam dacă urma să ne luăm salariile la timp. Nu mai spun că nu ajungeam să leg vreun bănuţ din salariul anterior cu cel primit la zi. Oricum i-ai fi numărat, erau mult prea puţini. Nevoia mea și neputința sistemului m-a împins către un al doilea serviciu, chiar dacă mergeam zilnic la facultate. Am găsit ceva „part time”. Aceasta a fost soluţia mea. Eram tânără şi plină de viaţă, puteam să țin ritmul, dar nu pe termen lung. Curând aveam să aflu că al doilea serviciu îmi aducea mai mulți bani și mai multă siguranță. Nu am avut ce face. Mi-am dus copiii în clasa a 5-a si nu am mai luat o altă serie.

M-am despărţit de ei cu o durere dublată de ideea că renunţam la meseria pe care mi-o alesesem cu atâta drag cu ani în urmă. Vedeam deja în jurul meu primele semne de urâţenie umană. Prea multele neajunsuri şi dispreţul faţă de dascăli începeau să dea roade și să facă victime.

M-am întrebat atunci ce se va întâmpla cu viitoarele generații de copii care vor trece prin clasele acelor dascăli ce nu-și mai găseau propriile bucurii în viață. Frica, ura și invidia erau sentimentele care începeau să le fie companioane mai tot timpul. Puțini dintre au reușit să-și păstreze ținuta morală, demnă de un cadru didactic, numai Bunul Dumnezeu și ei înșiși știind cu ce preț.

Au trecut anii, iar răspunsul la întrebarea mea a venit odată cu știrile din mass-media care anunțau procente foarte mici de promovabilitate la evaluările naționale. Au apărut și suspiciunile asupra elevilor care au copiat, anchetele și toată mizeria ulterioară. Priveam cu dezgust și teamă la copiii care, teoretic, vor avea grijă de generațiile noastre când vom atinge vârsta pensionării. Ce vină au bieții copii că au primit modele gata alterate. Dar, oare noi, purtăm vreo vină?

Am urmărit recent și scandalul iscat în jurul „învăţătoarei” de la o şcoală din centrul Bucureştiului. Am pus ghilimele pentru că ea nu mai merită acest apelativ. Mă refer la tovarășa care avea directive clare pentru părinți cu privire la cadourile de Crăciun. A fost urât. Reacțiile presei au fost virulente. Toată lumea s-a arătat șocată, dar, vai, câtă naivitate!

Gogoașa aceasta crește de ani buni și am convingerea că dacă nu se schimbă nimic în politica privitoare la învățământ, ce ați văzut până acum, a fost doar o bula de aer din aluatul pus la dospit. Mi-e teamă că atunci când se va sparge gogoașa va fi atât de târziu încât nici nu vom ști în ce ne-am înecat.

Meseria de dascăl cere sacrificii pe care nu le vei cunoaște decât dacă ai fost în pielea unuia. Pe lângă acest lucru, să fii mereu prost remunerat, marginalizat și umilit de niște analfabeți e destul de greu de suportat și lasă urme din ce în ce mai adânci. Apoi, tu, cel din afara sistemului, fără să știi, îți trimiți copilul la școală pe mâna unui om care poartă cicatrici atât de adânci, încât nici el nu mai știe de ele. Și poate te întrebi de ce se plânge odorul tău și spune că nu-i place cartea. Dar ai și tu greutățile tale și n-ai prea mult timp să te gândești la adevăratele cauze.

Aveam o mică speranță că o voce din mass-media, provocată de scandalul cu tovarășa, va duce subiectul până capăt și va căuta mizeria care stă atât de bine ascunsă sub preșul ipocriziei. A fost doar un balon de săpun. Toată lumea a trăit satisfacția că învățătoarea respectivă a fost dată afară. Dacă ați ști câte mai sunt ca ea și câți copii sunt traumatizți de ele...

Pe de altă parte, nu mă pot să nu mă întreb de ce nu se face atâta tevatură când mergem la un control medical și vârâm plicul cu bani într-un buzunar de halat alb care stă crăcănat de atâtea colecte. Pentru că fizicul te doare și ești disperat? Pentru că prostia nu doare și atunci nu e nevoie să intervenim într-un sistem de învățământ bolnav? Nu cred că e cazul să amintesc care mai sunt locurile în care, dacă te duci cu mâna goală, pleci cu mâna pregătită pentru făcut lucru manual, ca să mă exprim elegant. Tăcerea e sfântă, nu?

În final doresc să aduc respectele mele puținilor dascăli foarte bine pregătiți și dedicați meseriei, care au rămas în învățământ și modelează cu drag mințile și sufletele elevilor care le calcă pragul. Am avut și eu parte de câțiva și le mulțumesc. Mi-aș dori ca și copiii voștri să aibă asemenea modele de urmat în viață, dar au rămas prea puțini și nu știu pentru cât timp.

Cea mai mare dovadă de egoism mi se pare să ajungi într-o funcție prin minister sau între aleșii poporului și să uiți că cineva, odată, te-a învățat să scrii, iar acel cineva o duce greu de atâta amar de timp în timp ce tu ai ca singură grijă să-ți fie doar ție bine. Adu-ți aminte: „A mare de mână, a mic de mână”. Apoi b, c...

Tu când te-ai gândit ultima oară la vreunul dintre dascălii tăi?

Fotografia a fost luată de aici.


Tuesday 18 February 2014

Cine a băgat pârțu-n fundu’ satului?

În ziua de azi nu mai poți trăi, așa, oricum vrei tu. Trebuie să te încadrezi în noile canoane. Așadar se impune de la sine să ai un număr corespunzător de vizite la Spa, prezențe la evenimente (să fii văzut), cont de Facebook updatat la zi cu fotografii și statusuri cu rezonanță, iar lista se poate continua și modela în funcție de statutul social. 

Să luăm spre analiză Facebook-ul. Toate-s bune și frumoase: poze, statusuri, concedii, glume... Asta până au intrat pe fir mojicii. N-a durat mult și s-a terminat cu Edenul virtual. Încet și pe nesimțite, și-a făcut loc prostia și răutatea. Pe vremuri se spunea că s-au înjurat „ca la ușa cortului”, iar acum se crează noi expresii cum ar fi: „s-au bălăcărit ca pe Facebook”. Pur și simplu s-a petrecut un transfer din real în virtual.

De exemplu, am fost săptămâna trecută la țară și m-am distrat copios, când am luat pulsul uliței. Vecinele mele, dușmance de moarte de când au făcut diverse schimburi de bărbați între ele, s-au întâlnit pe uliță și să vezi urlete:

- Ai fa, te-mpreteniși cu Lică a lu’ Cotor? zise Neta a lu’ Doaică.

- Da’ ce fa, numa’ ție să-ți dea liche de-ăia! zise Geta lu’ Înțepenitu’.

- Las’ că-mi trec eu pretinii la secret, să nu mai împărțim licheurile!

- Și eu îți dau block, fă!

- Ce bloc, fă? Tu n-ai bani de-o garsoniera!

- Nu de-ăla, fă proasto, block cu k de la kară-te, adică te blochez!

- Bloca-te-ar boala de mimoză virtuală! Arză-te-ar virusu’ lu’ Kaspersky!

Le-am lăsat pe fete în drum, să-și continue schimbul de „cultură”, iar eu am pornit spre mătușa Dorina, că n-o mai văzusem de la Crăciun. Ajunsă acolo, am dat din nou de mrejele Facebook-ului. Fata ei cea mare, Adina, avea și ea cont și urmărea îndeaproape mersul satului. Mătușă-mea, băgăcioasă și curioasă din fire, arunca pe lângă Adina câte-o ocheadă și se dădea interesată.

-Ia vezi, fa, ce-a mai gătit a lu’ Pandele, că mi-a rămas ceaunu-n pană de idei.

-Lasagna, răspunse fata prompt. 

Se vede treaba că era cu status-urile la zi.

-Da’ ce, musacaua nu mai e bună? zise Dorina sictirită. Mă duc să curăț deja cartofii. Auzi, lăzania mă-sii, las’ că le arăt eu mâncare adevărată, musaca! plecă mătușica, bombănind.

Am lăsat-o pe mătușa Dorina să pună de musaca și am plecat înapoi spre casă. Pe drum m-am întâlnit cu Violeta, fostă parteneră de lansat camera de tractor pe gârlă.

- Hai să ne vedem pe seară la poartă, să mai povestim! zic eu entuziasmată.

- Diseară nu pot. Am dat join la eventu’ lu’ Nicu a lu’ Prăjină. Scoate prima pâine din cuptorul cel nou. I-am promis că dau like la poză și share. A zis că dacă-l ajut să strângă 1000 de like-uri își deschide brutărie în sat și pe mine mă pune manageră de calitate la malaxor, zise ea plină de speranță.

I-am urat succes și m-am retras la mine acasă, deoarece, dacă voiam să comunic cu cineva, trebuia să mă conectez la rețea. Nu mai poți să vorbești cu nimeni ca de la om la persoană. Au fugit toți în online.

Uite așa s-a infiltrat Facebooku’ și la sat mai rău ca pârțu-n fundu’ omului, după ce mănâncă fasole fiartă într-o singură apă. Curg like-urile, comment-urile și block-urile pe net mai rău ca apa de pe gârlă.

Ca să-mi revin, după vizita mea la țară, mi-am dăruit o zi de Spa la capitală. Am dat si eu un check-in din saună, că cică așa dă bine la imagine. Să ne relaxăm deci!





Monday 17 February 2014

Ce mai face capra vecinului?





De ce capra vecinului este întotdeauna mai interesantă? Ce are capra ta mai puțin? Te-ai uitat la ea cu atenție și chiar nu ai găsit nimic, care să te mulțumească? Și dacă totuși capra vecinului este mai cu moț, de ce trebuie să moară?

Mi-am pus adesea aceste întrebări, martoră fiind la câteva întâmplări.

Capra vecinului nu ascunde altceva decât invidia, gelozia, frustrarea și incapacitatea unor indivizi de a evolua, de a se bucura de viață. Dacă ei nu au, nici alții nu trebuie sa aibă. Imaginea caprei vecinului , generic vorbind, le pune în pericol aparent imaginea proprie. În loc să-și tragă ochii înapoi de peste gard și să se îngrijească de propria ogradă, preferă să stea cu ei zgâiți și să completeze, la zi, inventarul firelor de păr din coada caprei vecine. Ce-a mâncat, câți iezi a mai fătat, cât lapte a dat, cum s-a tuns și mai ales ce țap i-a mai mirosit coada sunt lucruri, care trebuie ținute sub atentă observație.

Câteodata te întrebi ce vină are biata capră? Că s-a nimerit în ograda vecinului și nu în a ta? Bucură-te, omule, pentru vecinul tău, că la nevoie ți-o da și ție un crod de brânză. Lasă capra omului în pace și du-te de ia-ți și tu una dacă n-ai. Sau dacă ai, îngrijește-te de-a ta, că s-o face și ea frumoasă și ți-o da și lapte.

Nimeni nu e atât de priceput încât să „aibă grijă” de toate caprele din jur, așa că mai bine ai grijă de propria ogradă și bucură-te de ea cât mai ești, cât mai este. Du-te la vecinu’ în bătătură doar când te invită sau îți cere ajutorul.

În rest, vezi de-ale tale, c-oi avea și tu vreun vecin interesat de capra ta și nu ți-o mai plăcea atunci!

Fotografia a fost luată de aici.


Din gura neamului:

Vede paiul din ochiul altuia, dar nu vede bârna din ochiul său.

Dacă moare capra mea, să moară și a vecinului.

Omul bârfește despre grajdul vecinului, dar nu simte mirosul grajdului său.

Lumea zice că mama regelui e vrăjitoare, când ea nu aude.

Bârfești pe alții, te înjosești pe tine.

Invidia țintește pe alții și se rănește singură.

Dacă pizma ar arde ca focul, lemnele n-ar mai fi așa de scumpe; dacă pizma ar fi o febră, toată lumea ar fi bolnavă; dacă ea ar fi o ciumă, demult s-ar fi sfârșit cu lumea.

Saturday 15 February 2014

Compatibilitatea sexuală - un lucru studiat/cultivat sau ceva natural?




Studiezi discret persoane care trec pe lângă tine în viață? Nu-i așa că te-ai întrebat adesea: ”Hmmm... arată bine, dar oare cum o fi în pat? O fi tandru, gentil sau un mic sălbatic? E de cursă lungă sau rămân singură în joc dupa 30 de secunde? Oare eu sunt interesant pentru ea? Oare avem pasiuni comune?”.

Întrebări, întrebări, întrebări... Cine știe răspunsurile?

O analiză simplă, aș putea spune, chiar superficială despre acest subiect ar putea începe cu aceste dileme. Dar subiectul este mult mai profund. Relațiile intime se construiesc pe fondul întregii noastre experiențe de viață, care ne-a făcut să devenim ceea ce suntem azi. De aici discuția se poate întinde pe un număr serios de pagini.

Sunt mii de ani în urmă care ne-au modelat existența noastră ca ființe umane pe Pământ. Bine, bine și ce legătură are compatibilitatea sexuală cu asta, ai să mă întrebi. Păi cam are, hai să analizam un pic.

Pe vremuri barbații iși alegeau femeile instinctiv, căutau fertilitatea pentru a-și asigura perpetuarea. Oare le scoteau la un film în oraș pentru a face primul pas? Glumesc! Să revenim.

În vremurile noastre au apărut etape noi de viață. De exemplu construirea carierei, înainte de întemeierea familiei, ar fi una din ele. Așadar actul sexual capătă valențe „artistice”, nu mai vorbim doar de perpetuarea speciei. Vorbim de „sexperiențe” cu studii aprofundate. Dar aici întră în joc societatea cu o scară de valori, care se impune prin educație în familie, la școală, la biserică (dacă te duci pe acolo de mai multe ori decât de Paște și Crăciun). Oare ce e bine și ce nu e bine să faci? Fiecare dintre noi se plasează undeva între acești doi poli în funcție de influențele primite, de experiențele avute cu diferiți parteneri, plăcute sau neplăcute, de ceea ce auzi de la o prietenă sau prieten, de la mama, de la tata, ba chiar mătușa, uneori, are un rol. Da, da, aceea, care le știe pe toate.

Și apare un Făt Frumos în viața ta sau o prințesă și începi să te întrebi: cum să-l bucur, să nu fie prea mult, să nu fie prea puțin, să nu se sperie, iar reținerea, construită artificial în mintea ta, te împiedică să te manifești liber. Dacă se supără, dacă nu mă mai vrea? De unde știm care e limita până la care putem înainta pentru a obține maxim de plăcere pentru ambii parteneri, fără să fie lezati sau rusinați?

Cum să tratezi o femeie astfel încât să nu se simtă obiect în pat? Cum să tratezi un bărbat ca să dea tot ce are el mai bun și să nu pari ușuratică? Cine știe ce îi spune mama lui despre fete și iată că i se confirmă văzându-te pe tine în acțiune.

Unde e punctul acela în care raportul este optim pentru ambii parteneri, astfel încât să aibă orgasme reale, de neuitat sau chiar multiple? Ți-ai pus vreodată întrebarea aceasta sau ai închis ochii, ai trecut la treabă și ai spus ”fie ce-o fi”? Eventual ai stins și lumina, ca să nu se vadă ce ghidușii îți trec prin cap să pui în aplicare.

Poate te întrebi uneori dacă partenera se simte bine într-adevăr sau mimează plăcerea. Uneori poate nici nu o mimează, e reală, dar totuși te întrebi dacă ești „destul de bărbat”. Apar îndoielile și poate încerci o altă parteneră ca să afli dacă e problema ei sau a ta.

Bărbatul transmite o anume energie către femeie prin intemediul actului sexual, la care ea vibrează sau nu. Una dintre cauzele acestui fapt se regăsește în relațiile lor în toate celelalte planuri ale vieții în doi.

Modul în care îți tratezi partenerul în viața de zi cu zi va influența performanța și armonia în pat. Nu poți avea ziua cârpă și noaptea prinț sau prințesă. Dacă ai șters praful cu ea toată ziua, când vei încerca s-o abordezi în alt scop te vei umple de praf. Vei primi exact ceea ce ai dat.

Poți spune: o, dar nu e cazul meu eu mă port frumos, sunt un om educat. Felicitări pentru educația ta cognitivă, dar aici nu te ajuta cu nimic. Problema este că nu vei ști niciodată ce faci greșit până când nu vei avea deschise canalele de comunicare cu partenerul/partenera ta și nu veți folosi același limbaj. Numai așa vei afla cum să vii în întâmpinarea dorințelor celui de lângă tine și împreună să construiți palatul iubirii voastre. Inteligență emoțională este esențială.

Apoi vine etapa în care știi totul despre el/ea și apare monotonia. Ei bine acest fapt se întâmplă dacă ființele implicate se opresc din evoluția lor. Sau mai rău, doar una din ele se plafonează. Te lovește o singurătate în doi, să te tai pe vene, nu alta! E ca și cum știi că îți plac clătitele, dar le mănânci mereu cu aceeași dulceață de vișine, deoarece doar aceasta este în cămară. Din când în când ai vrea să mai apară prin cămara și o frișcă ori o ciocolată. Dar cămara rămâne goală, zice că nu e loc decât pentru dulceață de vișine. Ce te faci dacă îți plouă în gură să guști altă dulceață?

Aici avem din nou o dilemă. Convingi cămara că se poate face loc și te apuci de lucru cu ea sau cauți altă cămară și o iei de la capăt? Găsești și alte dulcețuri și guști. Poți să nimerești borcanul potrivit și să te bucuri de el. Dar poți avea parte și de reversul medaliei.

Pare un șir interminabil de întrebări și dileme. Din fericire, avem cu toții o bază de date internă din care putem afla răspunsurile mult căutate. Partea proastă e că ne lipsește parola și nu avem nici back-up la ea. Uneori ai nevoie de o ghidare din partea unei persoane cu care să vorbești liber și deschis fără teama de a fi judecat, un terapeut de profesie. Iar munca de bază, cea introspectivă, trebuie să o faci singur. Pare greu, dar cu siguranță merită prețul.

Și ajung înapoi la educație și la societatea în care trăiești. Avem doctori cu diverse specialități medicale: cardiologie, stomatologie, ortopedie, ginecologie, alergologie etc., la care dăm fuga atunci când ne doare. Dar la doctorii de suflet când ne ducem? Câtă atenție acordăm sufletului nostru? Câtă grijă avem de el? Oare suntem conștienți că sănătatea sau boala noastră sufletescă își pune amprenta asupra celor cu care interacționăm și în special asupra persoanei iubite? Și încă ce-și mai pune! Plecăm uneori dintr-o relație cu lucruri nerezolvate în sufletele noastre, le îngropăm pe undeva, uităm de ele și ne trezim că ies la iveală taman când scormonim borcanele într-o cămară nouă. Opa! Ia uite și aici dulceață de vișine! Borcanul acesta o fi fost aici sau l-am adus cu mine fără să știu?

Nu am vrut să ofer răspunsuri egal valabile pentru toată lumea, pentru că nu există așa ceva. Vreau doar să te gândești pentru tine ce funcționează și ce nu. Să începi să cauți soluții și răspunsuri, dacă articole cu tot felul de titluri incitante îți atrag, în mod constant, atenția. Răspunsurile pentru tine nu sunt niciodată acolo, sunt în universul tău interior. Și nu e o rușine să cauți ajutorul unui doctor de suflet. Îți faci un bine ție și celor din jurul tău.

Plânsul repetitiv pe umărul prietenului/prietenei nu prea te ajută. Ca să nu mai spun- el/ea cu ce ți-o fi greșit? O dată, de două ori merge, dar mai mult de atât devine stresant.

Ca o concluzie te-aș provoca să-ți arunci un ochi în propria cămară, în caz că nu ai făcut-o în ultima vreme, fă un inventar, iar, dacă e cazul, fă ordine, șterge borcanele de praf și aprovizioneaz-o. Dacă nu e cazul, nu-ți irosi viața căutând nimicul într-o cămară goală și rece.

Nu e de-ajuns să ai lângă tine o personă de sex opus (în alte combinații nu mă bag) ca să te bucuri de viață. E nevoie de multe ingrediente. Caută-le pe-ale tale și îndrăznește să trăiești ca și cum ai visa.

Monday 10 February 2014

La plafarul din drum

Motto: Nu tot ceea ce este în drumul tău este ușor de luat.  




Intru în Plafar, seară bună nu aveam cui să dau, mă uit in jur, dar nu văd din prima ceea ce caut. Plafarista mă urmărea , dar încă nu eram destul de interesantă pentru a-și întrerupe conversația de la mobil. După câteva secunde, în care m-am uitat fix la ea în semn că e timpul să vorbească și cu mine, se decide și închide telefonul.

Plafa: Hai că am treabă, mai vorbim.

Eu: Aveți un produs de la Fares care ajută la digestie, dar nu-mi amintesc denumirea.

Plafa: (se uită spre raft) „Digestie ușoară” sau „Stomac sănătos”.

Eu: Cred că l-am încercat pe cel denumit „Digestie usoară”, dar „Stomac sănătos” ce știe să facă?

Plafa: Păi , cum îi spune denumirea, stomac sănătos.

Eu: Cum actionează, ce indicații are?

Plafa: Stomac sănătos! Aia face!

M-am uitat in jur să mă asigur că nu e vreo camera video ascunsă. Nu era. Plafarista, însă, era „plecată” rău.

Îmi iau inima-n dinți și mai întreb incă o data: Pentru ce este acest produs, „Stomac sănătos”, la ce ajută, pentru ce afecțiune a stomacului? Cred că epuizasem toate variantele de formulare a întrebării.

Plafarista se uită lung la mine se ambalează si zice: Este pentru stomac sănătos! Dumneavoastra ce ințelegeți prin stomac sănătos?

M-a incuiat! Nu am mai putut să scap printre dinți decât un: Doamne ferește!

Aveam 2 opțiuni: să plec și să nu cumpăr nimic sau să găsesc repede o soluție, prin care să aflu ce era cu acest misterios produs, nu de alta dar cineva chiar avea nevoie de un remediu de agest gen, că altfel dacă era pentru mine, plecam și mă lipseam. Cred că îmi trecea de la sine. Așadar mă înham la o ultimă încercare și schimb strategia.

Eu: Văd că nu ne înțelegem în limba maternă, hai să facem altfel , dați-mi vă rog prospectul să citesc singură.

Uluită și vădit consternată de cererea mea , plafarista se întoarce către raft și-mi îndeplinește dorința. În sfârșit pun mâna pe cutie și citesc. Scria negru pe alb asa:

Proprietăti:
- cicatrizant
- protector al mucoasei gastrice
- antialgic (calmează durerea)
- reglator al secreţiei de suc gastric.

Recomandat în:
- ulcer gastric şi duodenal
- gastrite acute şi cronice
- bulbite, duodenite
- adjuvant în terapia cu produse agresive pe mucoasa gastrică

Interesant, era exact ceea ce trebuia. Stăruința îmi era răsplătită. Dar cu ce preț?

Am luat „Stomacul sănătos” și-am plecat în drumul meu cu speranța că data viitoare, când voi mai avea nevoie de ceva, o să fie cealaltă plafaristă de serviciu.

Fotografia a fost luată de aici.